Află când au loc Simulările Oficiale UMF 2024!

Tags
Chimie Anatomie Lectii chimie Lectii anatomie Grile anatomie Grile chimie Grile medicină rezolvate Simulare Simulare medicina Simulare stomatologie Simulare farmacie

#Analizatori II- #AcusticoVestibular #MaterieAdmitereMedicina ​ | meditatii-medicina.ro

Cel mai dificil de explicat elevilor, din tot manualul de Anatomie, mi s-a părut întotdeauna analizatorul acustico-vestibular. Probabil și pentru că e nevoie de multă imaginație în spațiu, iar ca profesor, folosind o tablă sau coală de hârtie, nu reușești să transmiți decât 2 D toată povestea.

Încerc în acest filmuleț să formulez o reprezentare mai amplă, sperând ca informațiile să vă ajute să fixați câteva repere anatomice mai stabile și ușor de înțeles:

Analizatorul acustico-vestibular

LOCALIZARE: urechea internă săpată în stâncă osului temporal

Analizatorul acustic:

  • Sunete = unde sonore repetate ordonat
  • Zgomote = unde sonore neregulat

Analizatorul vestibular:

  • Înregistrează: poziţie şi mişcare în spaţiu
  • Declanşează reflexe posturale şi gestuale

Discutăm pe îndelete fiecare dintre cele două componente ale acestui analizator!

 Analizatorul auditiv

Alcătuire:

I. Urechea externă

  • Pavilionul urechii: captarea şi dirijarea undelor sonore

  • Conductul auditiv extern: continuă pavilionul până la membrana timpanica.

Tegumentul conductului auditiv extern este prevăzut cu peri şi glande sebacee modificate cu rol de a proteja membrana timpanica de pătrunderea corpilor străini.

II. Urechea medie este situată într-o cavitate pneumatică (plină cu aer) a osului temporal.

  • Membrana timpanica lateral

  • Fereastra ovală şi fereastra rotundă, (acoperite cu membrane) spre medial

  • Între membrana timpanica şi membrana ferestrei ovale se afla un lanţ de trei oscioare: ciocanul, nicovala şi scărita.

  • Urechea medie comunica cu faringele prin trompa lui Eustachio (localizată pe perete anterior) pt egalizarea presiunii la nivelul ambelor fete ale timpanului.

Obs:

- Muşchiul scăriţei amplifica sunetele slabe

- Muşchiul ciocanului diminua sunetele puternice

III. Urechea internă

Formată din labirintul osos, săpat în osul temporal, în interiorul căruia se afla labirintul membranos.

Labirintul osos cuprinde 3 incaperi:

□ canale semicirculare osoase (posterior)

□ vestibulul osos (medial)

□ melcul osos sau cohleea osoasă anterior de vestibul de formă conică cu un ax central (columela)

  • Lama spirală osoasă perpendicular pe columela realizează 2,5 ture
  • Membrana vestibulară Reissner separa rampa vestibulară (superior) de canal cohlear (inferior)
  • Membrana bazilara continua lama spirală şi separă canal cohlear (superior) de rampa timpanica (inferior)

Obs: Dinspre superior spre inferior, cele 3 rampe sunt: vestibulara, cohleara, timpanica.

Labirintul membranos cuprinde 3 incaperi:

□ melcul membranos sau canalul cohlear (în cohleea osoasă) - anterior. Porneste din portiunea inferioara a saculei.

□ utricula şi sacula (vezicule situate în vestibulul osos). Utricula este localizată superior de sacula.

□ canalele semicirculare membranoase (situate în canalele semicirculare osoase) - posterior. Se deschid in utricula.

În interiorul labirintului membranos se afla endolimfa. Între labirintului osos şi cel membranos se afla un lichid numit perilimfa, lichid cu compoziţie chimică asemănătoare lichidului cefalorahidian.

În canalul cohlear se afla receptorul analizatorului acustic (organul Corti). In organul Corti se gaseste tunelul corti strabatut de dendrite Corti.

Analizatorul vestibular

Segmentul receptor

Este situat în utriculă, saculă şi în dilataţiile canalelor semicirculare (ampule).

Canalele semicirculare membranoase sunt perpendiculare unul pe celălalt şi sunt dispuse în cele trei planuri ale spaţiului (frontal, sagital si orizontal). Acestea se deschid în utricula. Deschiderile sunt în număr de cinci, deoarece două dintre canalele semicirculare se unesc (cel anterior cu cel posterior). Fiecare canal are la unul dintre capete o dilatare, numită ampula. În cele 3 ampule se afla crestele ampulare. Crestele ampulare sunt constituite din celule receptoare ciliate şi celule de susţinere. Cilii celulelor receptoare sunt înglobaţi într-o masă gelatinoasa, numită cupula.

Cele 2 Macule din utricula şi sacula au acelaşi tip de epiteliu senzorial, alcătuit din celule receptoare ciliate şi celule de susţinere. În masă gelatinoasa care acoperă cilii se afla granule calcaroase (carbonat de Ca si Mg), numite otolite, mai dense decat endolimfa. Maculele constituie aparatul otolitic.

Crestele ampulare şi maculele sunt receptorii analizatorului vestibular.

  • Crestele ampulare deservesc echilibrul dinamic înregistrând acceleraţii circulare ale capului şi corpului
  • Maculele deservesc echilibrul static dar şi dinamic înregistrând acceleraţia liniara (înainte, înapoi, lateral)

Obs. Macula saculară înregistrează acceleraţie verticală

Macula utriculară înregistrează acceleraţie orizontală.

 

Celulele receptoare ale ambelor formaţiuni sunt conectate bazal cu dendrite ale neuronilor din ganglionii Scarpa.

În mișcările circulare:

  • endolimfa din canalele semicirculare se deplasează în direcția opusă mișcării, realizând mișcarea cilililor ampulari.

În mișcările liniare

  • Statice: otolitele apasă cilii informând asupra poziției capului
  • Dinamice: otolitele se deplasează în sens opus mișcării, depolarizând cilii. Se declanșează astfel reacții motorii corectoare, pentru menținerea echilibrului.


Vags

Articole similare

navigation