Time Management pentru Performanță
-
Pregătirea pentru admitere nu este doar un exercițiu academic.
-
Este un proces în care atenția, energia, starea psiho-emoțională și modul în care îți gestionezi timpul contează la fel de mult ca materia în sine.
-
Timpul devine o resursă strategică nu pentru că e puțin, ci pentru că modul în care îl folosești poate face diferența dintre stres și succes.
Radiografia unei zile
Primul pas pentru a îți înțelege propriul ritm este să îți observi ziua așa cum este ea. Notează ce faci într-o zi obișnuită de dimineață până seara: ce activități ai, când pierzi timp, când te concentrezi, când obosești, când ai momente în care nu ai chef de nimic.
Nu este un exercițiu doar de disciplină, ci și unul de sinceritate. Când vezi totul pe hârtie, devine clar unde se scurge timpul și unde se consumă energia. De multe ori, nu numărul activităților te copleșește, ci felul în care sunt organizate.
Pe lângă durata lor, observă și câtă utilitate au pentru tine, dar și câtă energie îți solicită. Activitățile care au utilitate mare, dar și cele consumatoare de energie sunt exact acelea pe care merită să le programezi cu prioritate în momentele de maximă concentrare.

Harta săptămânii
După ce ai înțeles cum arată o zi obișnuită, devine mai ușor să construiești o săptămână realistă. Scopul nu este să faci o planificare perfectă, ci una adaptată ritmului tău.
Zilele cu energie mare pot fi potrivite pentru capitolele dificile, iar momentele cu resurse de energie mai puține, pentru recapitulări, grile sau capitole mai ușoare.
Un program bun nu este unul foarte rigid, ci din contra, unul flexibil, care îți lasă loc să respiri fără să pierzi direcția. Când alegi să te organizezi în funcție de cum funcționezi tu, totul devine mai realizabil.

Regula de 10 minute: când nu ai chef, dar știi că “trebuie”

Există zile în care pur și simplu nu ai chef, oricât de mult știi că ar trebui să înveți. În astfel de momente, regula celor 10 minute poate fi de mare folos. :)
Tot ce ai de făcut este să pui un timer pentru 10 minute și să începi, fără presiunea de a continua după aceea. Zece minute par atât de puține, încât mintea nu se mai opune. Iar partea interesantă este că, de cele mai multe ori, după ce ai început, lucrurile merg de la sine. Motivația apare în timpul acțiunii, nu înainte de ea. Iar dacă după cele zece minute chiar simți că nu poți continua, e în regulă. Ai făcut deja mai mult decât nimic și asta contează enorm în zilele dificile!
Ritmul învățării: tehnica Pomodoro și pauzele reale

Tehnica Pomodoro (40 minute de focus cu 10 minute de pauză ori 20 minute de focus cu 5 minute de pauză) funcționează pentru că oferă structură. Perioadele scurte de focus, urmate de pauze reale sunt mult mai eficiente decât două ore de învățat forțat, cu multe momente în care mintea parcă “fuge” oriunde în altă parte.
Pauza adevărată nu înseamnă telefon, notificări și scroll pe social media. Înseamnă câteva minute de mișcare, o gustare sau o scurtă plimbare. Este chiar indicat ca în pauză să schimbi camera în care te afli. Creierul are nevoie de aceste momente de relaxare pentru a putea relua procesul de învățare eficientă ulterior.
Repetiția spațiată: cum faci să reții informația pe termen lung
Chiar dacă simți că ai înțeles și reținut un capitol, creierul uită o mare parte din informație dacă nu o repeți. De aceea repetiția spațiată este esențială. Nu trebuie să reiei totul de la zero, dar o recapitulare scurtă la câteva zile este suficientă pentru a consolida informația pe termen lung.
Repetiția activă (de exemplu prin grile sau flashcards) este mult mai eficientă decât recitirea. În loc să „recunoști” informația, o reconstruiești și te asiguri că ai reținut, iar asta fixează cu adevărat cunoștințele.
Nu uita că o recapitulare ușoară înainte de culcare favorizează consolidarea memoriei! :)


Metoda 1-3-5
În perioadele intense, poate fi greu să privești o listă lungă de sarcini. Metoda 1-3-5 simplifică totul: un obiectiv mare, trei sarcini medii și cinci lucruri mici.
Este o metodă care aduce claritate și reduce senzația de copleșire. În loc să ai impresia că „nu ai făcut nimic”, structurezi ziua astfel încât să acoperi toate activitățile pe care ți le-ai propus.

Distragerile și auto-controlul în era digitală
Distragerile, mai ales cele digitale, sunt inamicul tăcut al învățării. Nu telefonul în sine este problema, ci utilizarea lui constantă. Dezactivarea notificărilor, ascunderea aplicațiilor și stabilirea unui interval clar pentru social media te ajută să-ți păstrezi focusul.
Un exercițiu util este „jurnalul distragerilor”: notează ce te-a distras și cât ți-a luat să revii. În câteva zile vei observa tipare clare și vei putea interveni exact acolo unde este nevoie.
În timpul învățării apar tot felul de gânduri care îți întrerup fluxul: îți amintești că trebuie să scrii cuiva, că ai ceva de cumpărat, că ai uitat un detaliu important sau că trebuie să rezolvi o situație. În loc să întrerupi studiul de fiecare dată, folosește o „cutie de distrageri”, o foaie sau o agendă pe care notezi orice îți trece prin minte fără să te oprești din sesiunea de învățat. Scrii ideea, o lași acolo și continui. La finalul sesiunii, revii la listă și te ocupi de ce este necesar. Astfel, mintea ta rămâne concentrată, iar gândurile care apar nu mai întrerup ciclul de învățare.


Pauzele, somnul și echilibrul
Pauzele sunt parte din performanță, nu piedici în calea ei. Creierul funcționează în cicluri naturale: perioade scurte de focus intens urmate de perioade de regenerare. Dacă le ignori, randamentul scade, iar frustrarea crește. Somnul este, poate, cel mai subestimat element al pregătirii. O oră de somn pierdută poate să reducă eficiența cognitivă cu până la 20% (Walker, M. (2017)–„Why We Sleep”). Uneori, cel mai productiv lucru pe care îl poți face este să dormi. :)

Cum arată cu adevărat o săptămână eficientă
O săptămână eficientă nu este cea în care bifezi totul perfect. Este cea în care îți cunoști limitele, îți protejezi energia, te organizezi și închei fiecare zi cu câteva minute de recapitulare. Este o săptămână în care faci echipă cu timpul, nu lupți împotriva sa. Gestionarea timpului este despre echilibru. Nu trebuie să strecori totul în 24 de ore, ci să înveți cum să îți construiești progresul în ritmul potrivit.
În final, vreau să îți mulțumesc că ai ajuns până la finalul articolului și sper că ți-a fost de folos. Nu uita că progresul nu stă în perfecțiune, ci în consecvența cu care mergi mai departe!

Dacă ai întrebări, dacă treci printr-o perioadă dificilă sau dacă vrei să aprofundezi un subiect, te aștept cu drag la următoarele webinarii. Pe curând!
Dr. Bianca Tănăsoiu
Medic rezident psihiatru
Consilier acreditat și psihoterapeut în formare
Colaborator meditatii-medicina.ro